Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul.

Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zari,

pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea, sunt apusul si rasaritul…

Sunt totul si, totusi, nimic…

Ai ascultat vreodata ploaia?

Ai privit-o cum saruta pamantul,

iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu-i picaturile marunte?

Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti-ai retras lacrimile inauntrul tau?

Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi;

iti trimit sufletul meu pentru a-i da viata prin tine…

Gandeste-te la mine: fii pamantul meu, lasa-ma sa fiu ploaia ta…