Gândurile lui. Oriunde intra ea dintr-o dată se lumina camera şi toată lumea din jur se oprea din vorbit sau din orice făcea.Toţi voiau să o admire, să o soarbă din priviri.Şi aveau de ce. Era minunată. Teribilă fată.Duce orice la extrem.Ori ajungi să o omori, ori o să înceapă să îţi placă.Aspectul ei atât de aranjat îi dădea o eleganţă pe care nu puteai să nu o observi.Era cea mai frumoasă din încăpere.Defapt, era cea mai frumoasă de oriunde s-ar fi dus. Şi nu spun asta doar pentru că era a mea, doar pentru că o aveam în întregime.Poate mai mult decât aş fi meritat să o am. Spun asta pentru că umplea încăperea cu zgomotul pe care îl facea atunci cand râdea. Pentru că, era atat de orgolioasa, şi cu toate astea reuşea să fie minusculă ori de câte ori frigul o făcea să se ghemuiască la pieptul meu. Era definiţia perfecţiunii şi cu ea de mână oricine ar fi devenit la rândul lui perfect. Am avut si eu ocazia să o ţin de mână. Am avut ocazia să ii sărut buzele. Chiar dacă aveam in minte altă femeie. Am fost un dobitoc. Am făcut-o să se îndrăgostească ca mai apoi să o las printre lacrimi. Ştii?Mi se rupea inima când o auzeam. Ea nu era aşa. Ea era atât de puternică încât ar fi luptat cu viaţa pentru totdeauna pentru ceea ce îşi dorea.Iar eu am avut norocul sa fiu ceva ce ea şi-a dorit.Şi a luptat.Până nu a mai avut putere. Cel mai dureros lucru in viaţa unui bărbat este să vadă cea mai puternică femeie îngenunchiată din cauza lui. Şi eu am văzut-o pe ea. Atunci, nu a durut.Mă simţeam bine. Mă simţeam puternic pentru ca am reuşit să fac ceea ce nimeni nu a mai reuşit inaintea mea. Am reuşit să o rănesc atât de tare încât să nu mai poată vorbi din cauza lacrimilor.Acum însă amintirea ei mă bântuie. Şi o visez in fiecare noapte. Îmi amintesc cum mă privea. Ochii ei parcă ardeau. O să fie oare o zi când o să privească aşa în ochii altui bărbat? Am pierdut-o.I-am dat tot ce am avut, dintr-o dată, iar când inima mi s-a golit am plecat. Sunt un risipitor, dar o iubesc.