Cred că aceste ore sunt singurele care îmi dau putere. Îmi adun gîndurile şi înţeleg că am comis multe greşeli..poate greşesc şi acum, deoarece nu caut o soluţie, însă voi aborda această temă mîine…tot pe la ora asta. Oamenii vorbesc mult, iar noaptea ştie să tacă. O face într-un fel anume, ştie tot şi nu am nici un secret faţă de ea.Îmi place să-i ascult tăcerea, nu văd nici o picătură de minciună în ea…sau poate a învăţat să se ascundă ea de mine. Sunt prea egoistă pentru a accepta perfecţiunea care mi-o oferă în fiece seară..nu o pot accepta deoarece a devenit o dependenţă inspirată cu grijă - un drog ce îmi alină superficialitatea. Am uitat cum e să iubeşti pe cineva şi mă bucur cîteodată. Ar părea că lumea se bazează pe iubire, dar eu văd doar suferinţă în ochii celor ce iubesc. Ahh..sentimente! Şi sexul a devenit mai degrabă o necesitate fizică, decît o dovadă a eternităţii omeneşti.